Istoric


Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer al Academiei Române este principala instituţie specializată în cercetarea antropologică din România.

  • Institutul a fost inaugurat la 20 iunie 1940, sub auspiciile Universitatii din Bucuresti si in parteneriat cu Decanatul Facultăţii de Medicină Bucureşti, din iniţiativa şi prin eforturile Profesorului Francisc I. Rainer,  anatomist, antropolog şi embriolog.
  • La inaugurarea Institutului, Profesorul Francisc Rainer declara: „Idealul care mi-a călăuzit intenţiile a fost înţelegerea cât mai profundă a vieţii, ca funcţie care dă naştere formei umane (...) Astăzi nu există banalitate, iar modul de a elibera faptele de banalitatea lor rezultă din felul în care reuşim să dăm viaţă activităţii noastre.”
  • Cercetarea antropologică românească  a privilegiat constant înţelegerea intedisciplinară a omului, atât din perspectivă paleoantropologică cât şi contemporană. Profesorul Rainer nu concepea studierea biologicului uman separat de investigarea psihologică, socială, economică sau culturală. Această concepţie, împărtăşită şi de Profesorul Dimitrie Gusti, întemeietorul şcolii sociologice româneşti, defineşte la un prim nivel, cadrul problematic al antropologiei moderne din ţara noastră. Eforturile conjugate ale celor două mari personalităţi, în abordarea pluridisciplinară a antroplogiei, datează din perioada interbelică. 
  • După 1944, Institutul de Antropologie îşi încetează oficial existenţa, deşi cercetarea antropologică se continuă sub conducerea Profesorului Alexandru Tudor. Începând din anul 1950, Profesorul Ştefan Milcu, împreună cu un număr de colaboratori din fostul Institut, înfiinţează un „colectiv de antropologie” în cadrul Institutului de Endocrinologie (1950-1963). Colectivului bucureştean de antropologie i se alătură, începând din 1958, colectivul de cercetători ieşeni, cristalizat în jurul Academicianului Olga Necrasov.
  • Într-o etapă ulterioară (1970-1974), Centrul de Cercetări Antropologice este afiliat la Ministerul învăţământului, iar apoi  la Institutul Victor Babeş (1974-1990), sub titulatura de Laborator de antropologie.
  • De abia după 1990, Institutul îşi redobândeşte personalitatea juridică, intrând în subordinea Academiei Române, mai întâi ca Centru de Cercetări Antropologice, (1990 -2007) şi, în cele din urmă, sub titulatura actuală de Institut de Antropologie "Francisc I. Rainer".
  • Tot din 1990, se decide, prin ordonanţă guvernamentală, racordarea ştiinţifică a Muzeului Omului din Ploieşti la Centrul de Cercetări Antropologice.
  • La conducerea Institutului, de-a lungul celor aproape şapte decenii de existenţă, s-au aflat Profesorul Francisc Rainer (1940-1944), Profesorul Alexandru Tudor (1944-1950), Profesorul Ştefan Milcu (1950-1965), Academicianul Olga Necrasov (1964-1970), Dr. Victor Săhleanu (1970-1982 şi 1990-1997), Dr. Elena Radu (1982-1984), Dr. Tatiana Drăghicescu (1984-1990), Dr. Cristiana Glavce (1997- până în prezent).
  • Între cercetătorii marcanţi ai Institutului de Antropologie, merită amintiţi:  Dr. Alexandra Bolomey-Georgescu, Prof. Ilie Th. Riga,  Dr. Maria Cristescu, Prof. Dr. Horia Dumitrescu, Dr. Theodor Enăchescu, Prof. Dr. Pătru Firu, Prof. Dr. Vladimir Georgescu, Dr. Suzana Grinţescu-Pop, Prof. C. S.  Nicolaescu-Plopşor, Dr. Dardu Nicolaescu Plopşor, Dr. Natalia Neagu, Prof. Dr. Vasile Caramelea, Prof. Dr. Traian Herseni, Dr. Cantemir Rişcuţia, Prof. Dr. Constantin Maximilian,  Dr. Ioan Oprescu.
  • Din anul 1997, Institutul a beneficiat de conducerea onorifică a Profesorului Constantin Bălăceanu-Stolnici, Membru de Onoare al Academiei Române.
  • Personalul Institutului reuneşte cercetători specializaţi în discipline antropologice precum: antropologie fizică, antropologie bio-psiho-medicală, antropologie genetică, antropologie medicala, antropologie socioculturală, antropologie economică, antropologie simbolică, osteologie umana, paleo-antropologie
  • Programele de activitate acoperă domenii ale cercetării fundamentale şi aplicate, privitor la aspecte bio-medicale şi socio-culturale ale fenomenului om, abordat în evoluţia sa individuală şi populaţională, din perspectivă sincronică şi diacronică.